Lao
Tzu "Călătoria de 1000 de mile începe cu un pas"
Vreau să vorbesc despre Ikebana, tocmai pentru că este o artă, care are convergenţe cu natura, culoarea, armonia acestora dar şi cu măiestria de a le îmbina într-un mod armonios, şi n-aş greşi deloc dacă, aş zice şi filosofic. Ikebana - "arta de a da viaţă florilor", este un mod mai mult literar spus, pentru că în acceptul unui maestru florar, ele au viaţă, el doar le ajută valorificându-le frumuseţea culorilor, formelor şi de ce nu şi aromelor, într-un cadru artistic. Până la urmă arta întotdeauna şi-a construit temelia solidă în frumos, în armonie, în fineţe.
Ikebana se mai cheamă şi KA-DO (calea florilor), şi îşi are originea la începutul secolului VI în China, în ofrandele florale aduse lui Budha, ele devenind din ce în ce mai spectaculoase, astfel căpătând sensul de artă. Azi, în Japonia, Ikebana nu doar că este o artă, ci a ajuns chiar o măsură a educaţiei, simţului practic, ea fiind predată ca materie în şcoli, iar pentru fetele şi femeile japoneze devenind o necesitate a educţiei elevate.
Având efect tridimensional, nu de puţine ori Ikebana primeşte reputaţia unei sculpturi florale. Ca filosofie atât Ikebana cât şi Chanoyu (ceremonia ceaiului), dar să nu uităm bonsai-ul (Bon=vas, Sai=cultură) , sau Origami-ul (arta împăturii hârtiei), nu sunt doar ceremonii prin care se capătă calmul interior, seninătate, bonitate sufletească, respectul de sine,ele sunt arte tradiţionale păstrate cu respectul cuvenit, şi ţin de filosofia de viaţă a japonezilor - "Nimeni
nu este perfect dar este perfectibil" - acest proverb japonez spune totul. Întotdeauna este loc de mai bine, însă nimic întâmplător, totul făcut cu calmul ceremonialului, ceremonialul dus la nivel de artă, iar arta "refolosită" ca hrană spirituală, pentru sinele propriu sau pentru ceilalţi.
Ca o ironie, printre marii artişti Ikebana se numărau chiar samuraii, ei reuşind să îmbine tumultoasa viaţă de războinic cu calmul şi relaxarea potrivită admiraţiei unei simple flori, astfel că în timp s-a ajuns la recrearea unui mediu floral artificial cât mai asemănător cu cel natural. Un maestru tradiţional în Ikebana, reuşeşte să dea sens întregului ceremonial, el înclinându-se în faţa unei flori proaspăt tăiate, oferindu-i astfel respectul şi mulţumirea sa naturii. În gramatica japoneză "ikeru" înseamnă a trăi, iar "bana" este o formă a "hana" care înseamnă floare. Deci de aici se deduce că florii răpite din natură i-au fost oferite o nouă viaţă, sens şi scop. Ikebana este pentru oricine, ca dovadă că există peste 3000 de şcoli, cu peste 15-20 de milioane de elevi, dar această filosofie, deşi la prima vedere simplistă, îşi are regulile sale, în care se ţine cont de felurite norme, de la anotimpuri, vârstă, zonă, şi multe altele.
Astfel o imagine primăvăratică a unui aranjament floral, ar trebui să conţină rămurele sau vârfuri de ramuri îmbobocite, vara va oferi privitorului o imagine bogata, întinsă, luminoasă, toamna eleganţă şi fineţe, iar iarna oferin un ansamblu calm, tacut, parcă împietrit pregătit de liniştea somnului hibernal. Astfel artistul Ikebana transferă privitorului imagini, emoţii, sentimente, trăiri interioare. Se spune că Ikebana se priveşte cu ochiul trupului închis după ce am deschis ochiul sufletului.
Potrivit unei concepţii estetice aranjamentul nu trebuie să copieze natura ci să o corecteze. Simbolistica trecerii timpului are o mare importanţă astfel trecutul sau vârsta înaintată a omului vor fi semnificate prin flori înflorite sau frunze uscate, prezentul va trebui simbolizat prin flori întredeschise şi frunze verzi, iar viitorul prin boboci de flori.
De asemenea estetica Ikebana aduce în discuţie şi geometria, însă făra a face abstracţie de natură şi fiinţa umană, astfel cele trei linii esenţiale (Cerul - este linia cea mai înaltă şi se aşează în spate, Omul - linia mediană are o aşezare oblică şi ocupă 3/4 din linia cerului, iar cea mică - Pământul va fi aşezată în faţa ansamblului).
Desigur multitudinea de şcoli lasă loc la o multitudine de stiluri, fiecare stil având ceva propriu, reprezentativ pentru şcoala respectivă. Astfel în perioada 1560 - 1600 (perioada Momoyama), când s-au ridicat clădiri impetuase împodobite cu aranjamente bogate, au dus la apariţia stilului Rikka în care 7 ramuri simbolizau forme de relief, cascade, râuri sau alte asemenea elemente aranjate într-un mod specific. Alte stiluri care se disting sunt Nageire, un stil simplist dedicat începătorilor, stil din care îşi trag rădăcinile stilurile Seika sau Shoka. Modernismul secolului 20, îşi pune amprenta pe stilurile tradiţionale, mult mai greoaie şi fixiste, şi aduce în scenă un stil liber numit Jiyuka, în care se foloseşte orice material, iar florile nu sunt un element de bază.
Voi mai aduce pe viitor în discuţie Ikebana, însă nu puteam trece cu vederea asupra faptului că în ultimă instanţă este o artă, o filosofie, şi un stil de viaţă care ne poate învăţa, măcar să fim mai buni unii cu alţii, cu mediul în care trăim, să conştientizăm că fără o ordine şi o pace interioară, nu putem trăi "frumos" şi "liniştit". Iar dacă am "trezit" spiritul artistic din fiecare, vă las pe voi să descoperiţi singuri frumuseţea şi creativitatea acestei arte, deci "spor la treabă!" şi nu uitaţi: "Nimeni nu este perfect, dar este perfectibil!".
