Ikebana

Lao Tzu  "Călătoria de 1000 de mile începe cu un pas" 

Vreau să vorbesc despre Ikebana, tocmai pentru că este o artă, care are convergenţe cu natura, culoarea, armonia acestora dar şi cu măiestria de a le îmbina într-un mod armonios, şi n-aş greşi deloc dacă, aş zice şi filosofic. Ikebana - "arta de a da viaţă florilor", este un mod mai mult literar spus, pentru că în acceptul unui maestru florar, ele au viaţă, el doar le ajută valorificându-le frumuseţea culorilor, formelor şi de ce nu şi aromelor, într-un cadru artistic. Până la urmă arta întotdeauna şi-a construit temelia solidă în frumos, în armonie, în fineţe.

Ikebana se mai cheamă şi KA-DO (calea florilor), şi îşi are originea la începutul secolului VI în China, în ofrandele florale aduse lui Budha, ele devenind din ce în ce mai spectaculoase, astfel căpătând sensul de artă. Azi, în Japonia, Ikebana nu doar că este o artă, ci a ajuns chiar o măsură a educaţiei, simţului practic, ea fiind predată ca materie în şcoli, iar pentru fetele şi femeile japoneze devenind o necesitate a educţiei elevate.

Având efect tridimensional, nu de puţine ori Ikebana primeşte reputaţia unei sculpturi florale. Ca filosofie atât Ikebana cât şi Chanoyu (ceremonia ceaiului), dar să nu uităm bonsai-ul (Bon=vas, Sai=cultură) , sau Origami-ul (arta împăturii hârtiei), nu sunt doar ceremonii prin care se capătă calmul interior, seninătate, bonitate sufletească, respectul de sine,ele sunt arte tradiţionale păstrate cu respectul cuvenit, şi ţin de filosofia de viaţă a japonezilor - "Nimeni nu este perfect dar este perfectibil" - acest proverb japonez spune totul. Întotdeauna este loc de mai bine, însă nimic întâmplător, totul făcut cu calmul ceremonialului, ceremonialul dus la nivel de artă, iar arta "refolosită" ca hrană spirituală, pentru sinele propriu sau pentru ceilalţi.

Ca o ironie, printre marii artişti Ikebana se numărau chiar samuraii, ei reuşind să îmbine tumultoasa viaţă de războinic cu calmul şi relaxarea potrivită admiraţiei unei simple flori, astfel că în timp s-a ajuns la recrearea unui mediu floral artificial cât mai asemănător cu cel natural. Un maestru tradiţional în Ikebana, reuşeşte să dea sens întregului ceremonial, el înclinându-se în faţa unei flori proaspăt tăiate, oferindu-i astfel respectul şi mulţumirea sa naturii. În gramatica japoneză "ikeru" înseamnă a trăi, iar "bana" este o formă a "hana" care înseamnă floare. Deci de aici se deduce că florii răpite din natură i-au fost oferite o nouă viaţă, sens şi scop. Ikebana este pentru oricine, ca dovadă că există peste 3000 de şcoli, cu peste 15-20 de milioane de elevi, dar această filosofie, deşi la prima vedere simplistă, îşi are regulile sale, în care se ţine cont de felurite norme, de la anotimpuri, vârstă, zonă, şi multe altele. 

Astfel o imagine primăvăratică a unui aranjament floral, ar trebui să conţină rămurele sau vârfuri de ramuri îmbobocite, vara va oferi privitorului o imagine bogata, întinsă, luminoasă, toamna eleganţă şi fineţe, iar iarna oferin un ansamblu calm, tacut, parcă împietrit pregătit de liniştea somnului hibernal. Astfel artistul Ikebana transferă privitorului imagini, emoţii, sentimente, trăiri interioare. Se spune că Ikebana se priveşte cu ochiul trupului închis după ce am deschis ochiul sufletului.

Potrivit unei concepţii estetice aranjamentul nu trebuie să copieze natura ci să o corecteze. Simbolistica trecerii timpului are o mare importanţă astfel trecutul sau vârsta înaintată a omului vor fi semnificate prin flori înflorite sau frunze uscate, prezentul va trebui simbolizat prin flori întredeschise şi frunze verzi, iar viitorul prin boboci de flori. 

De asemenea estetica Ikebana aduce în discuţie şi geometria, însă făra a face abstracţie de natură şi fiinţa umană, astfel cele trei linii esenţiale (Cerul - este linia cea mai înaltă şi se aşează în spate, Omul - linia mediană are o aşezare oblică şi ocupă 3/4 din linia cerului, iar cea mică - Pământul va fi aşezată în faţa ansamblului).

Desigur multitudinea de şcoli lasă loc la o multitudine de stiluri, fiecare stil având ceva propriu, reprezentativ pentru şcoala respectivă. Astfel în perioada 1560 - 1600 (perioada Momoyama), când s-au ridicat clădiri impetuase împodobite cu aranjamente     bogate, au dus la apariţia stilului Rikka în care 7 ramuri simbolizau forme de relief, cascade, râuri sau alte asemenea elemente aranjate într-un mod specific. Alte stiluri care se disting sunt Nageire, un stil simplist dedicat începătorilor, stil din care îşi trag rădăcinile stilurile Seika sau Shoka. Modernismul secolului 20, îşi pune amprenta pe stilurile tradiţionale, mult mai greoaie şi fixiste, şi aduce în scenă un stil liber numit Jiyuka, în care se foloseşte orice material, iar florile nu sunt un element de bază.

Voi mai aduce pe viitor în discuţie Ikebana, însă nu puteam trece cu vederea asupra faptului că în ultimă instanţă este o artă, o filosofie, şi un stil de viaţă care ne poate învăţa, măcar să fim mai buni unii cu alţii, cu mediul în care trăim, să conştientizăm că fără o ordine şi o pace interioară, nu putem trăi "frumos" şi "liniştit". Iar dacă am "trezit" spiritul artistic din fiecare, vă las pe voi să descoperiţi singuri frumuseţea şi creativitatea acestei arte, deci "spor la treabă!" şi nu uitaţi: "Nimeni nu este perfect, dar este perfectibil!".

Kodak – de la Brownie la faliment

„You press the button, we do the rest”

     Nu poţi vorbi despre fotografie fără să scoţi în evidenţă numele Kodak şi implicit părintele acesteia George Eastman (1854 – 1932). Ca o ironie a sorţii, Eastman era destul de puţin cunoscut, el apărând în foarte putine imagini, deşi datorită patentelor sale (peste 1100) au rămas în istorie imortalizate evenimente de tot felul, lumea fotografiei căpătând astfel sens şi creând la rândul său istorie.

     Începând cu 1888, George Eastman patentează primul aparat cu roll-film (peliculă fotosensibilă, fabricată din nitroceluloză, de circa 1 m lungime). Astfel, în 1892, Eastman începe construcţia de aparate de fotografiat mai mici, uşoare, portabile, ajungand ca în 1896, Kodak să vândă circa 100.000 de camere de fotografiat şi să producă aproximativ 640 de kilometri de film şi hârtie fotografică lunar, în acel moment aparatul costând 5 dolari, urmând să scoată la lumină în 1900, Brownie la preţul de 1 dolar.

     De acum tehnologia lui Eastman, acesibilă oricui, reuşeşte să acapareze din ce în ce mai multe domenii, printre care utilizarea în medicina razelor X – 1914, dar şi a instrumentelor de mare sensibilitate folosite de NASA, în fotografia suprafeţelor lunare – 1960. Nu trebuie uitate nici filmele cinematografice (ex. Casablanca – 1942) care au primit 80 de premii Oscar. Vedete din lumea filmului (Marilyn Monroe, Alice Terry, Audrey Hepburn, Marlene Dietrich, Ava Gardner, Clark Gable şi Vivien Leigh, Ingrid Berman şi Humphrey Bogart sau Robert DeNiro), dar şi din lumea sportului (Nadia Comăneci şi Ilie Năstase), au ramas în istorie imortalizate pe peliculele Kodak.

     Martor al tuturor evenimentelor mari, timp de peste 100 de ani, cu un consistent aport adus artei şi tehnicii fotografice colosul Kodak, ajunge în 19 ianuarie 2012, să demareze procedura de insolvenţă, după ce creditori ca Sony, NBC Universal, Walt Disney Studios, Warner Brothers, au de recuperat zeci de milioane creanţe, începând cu anul 2004 când Kodak (aflat în ultimii 70 de ani, în primii 30 de componenţi ai indicelui Dow Jones), nu mai este cotat la bursă. Plecând în 1988, de la 145.300 de angajaţi, Kodak ajunge în 2010 să rămână cu 18.800, an în care încep procese cu Apple şi Research In Motion, pe motiv ca tehnologia pe care au folosit-o in camerele digitale ale telefoanelor iPhone si BlackBerry a fost patentata de Kodak.

     Deşi nu mă declar fanul aparatelor Kodak, trebuie să recunosc că vivacitatea „culorilor Kodak”, lasă şi azi, în urmă multe firme consacrate. Nu cred că poate cineva, să piardă din vedere aportul Kodak adus fotografiei mondiale şi nu numai. De dragul vremurilor apuse, trebuia adus un elogiu, deşi, încă sper la o renaştere a ceea ce a fost Kodak.

Iată şi câteva din principalele „momente Kodak”, de-a lungul istoriei: 

1880 - George Eastman incepe producţia de plăci uscate pentru fotografie, într-un atelier închiriat din Rochester, New York.

1888 - Se naşte numele "Kodak" şi sloganul "You press the button, we do the rest". 

1889 - Ia naştere compania Eastman, prin preluarea activelor companiilor "Plăcuţe Uscate Eastman" si "Film Company". 

1892 - Numele companiei este schimbat in "Eastman Kodak Company" din New York 

1900 - Pe piaţă apare prima cameră Brownie, ce se vinde la preţul de un dolar si care necesită film la preţul de 15 cenţi. 

1929 - Compania introduce primul său film foto. 

1935 - Apare filmul foto Kodachrome. 

1960 - Kodak îşi aduce aportul misiunii Apollo 11 cu Stereoscopic Camera 

1962 - Vânzările companiei americane depăşesc un miliard dolari, pentru prima dată. Kodak numara 75.000 de angajati. 

1963 - Kodak introduce camerele Instamatic, la un preţ mic şi uşor de folosit 

1975 - Kodak inventează primul aparat de fotografiat digital din lume. Aparatul, de mărimea unui prăjitor de pâine, captura imagini alb-negru, la o rezoluţie de 10.000 de pixeli. 

1984 - Kodak intra pe piaţa video cu Kodavision Seria 2000 

1986 - Primul senzor de imagine cu 1,4 milioane de pixeli 

1988 - La nivel global, Kodak ajunge la 145.300 de angajaţi 

1990 - Apare kodak.com 

1992 - Kodak lansează Photo CD 

1996 - Vânzările ating 16 miliarde de dolari, iar profitul 2,2 miliarde dolari 

1997 - Acţiunile Kodak atingeau un varf de 94 de dolari (după apariţia zvonurilor de faliment, pe 30 septembrie, ele au atins un minim de 78 de cenţi/acţiune) 

2003 - prima cameră digitală cu display OLED 

2003 - Lansarea imprimantei Kodak Easyshare 6000 

2004 - Kodak începe să aducă schimbări la aparatele digitale. După ce timp de 70 de ani a figurat în grupul celor 30 de valori care compun indicele Dow Jones, în acest an actiunile Kodak nu au mai fost incluse în indicele Dow Jones. Tot in 2004, zeci de mii de angajaţi rămân fără locuri de muncă, după închiderea mai multor fabrici Kodak. 

2010 - Eastman Kodak dă în judecată Apple şi compania Research in Motion pe motiv că tehnologia pe care au folosit-o în camerele digitale ale telefoanelor iPhone şi BlackBerry a fost patentată de Kodak. Compania mai rămâne cu 18.800 de angajaţi la nivel mondial. 

Iulie 2011: Kodak îşi scoate la vânzare cele 1.100 de brevete digitale pe care le deţine 

Septembrie 2011: Kodak angajează firma de avocatură Jones Day, specializată în consultanţă pentru restructurarea afacerilor 

Ianuarie 2012 - Kodak demarează procedura de insolvenţă

The Brownie Camera

(Baby Brownie)

George Eastman

(1854 – 1932)

Repere - cronologie

Începutul

   Încep acest blog cu o prezentare scurtă a ceea ce reprezintă, şi anume contopirea plăcerii de a scrie cu fotografia si filosofia. Plecând de la ideea că "o imagine face cât o mie de cuvinte", şi fiecare imagine îşi are filosofia sa, consider că, la fel, şi o mie de cuvinte pot fi expuse într-o fotografie.

   De ce Inzazen? Pentru că iubesc concepţiile orientale care aduc mintea şi corpul, fizicul şi psihicul, bunul şi răul, frumosul şi urâtul (yin-ul şi yang-ul) într-un tot creator. Desigur, numai despre Zen, s-ar putea scrie un blog, la fel ca şi pentru fotografie, prefer să le îmbin frumos în acest blog. În ce măsură îmi va reuşi, rămâne de văzut.

  Conform filosofiei budiste Zen, deşi există concepţii potrivit cărora nu este socotită ca o filosofie sau doctrină ci este dincolo de forme şi concepte, se încearcă "topirea" sensurilor dualiste date de yin şi yang, într-o stare meditativă primordială. Maestrul Deshimaru o numea „întoarcerea la condiția normală, originară, universală a corpului și a minții”. Zen este starea meditativă, iar Za (a aseza) reprezinta "arta" meditaţiei. Pentru japonezi este valabil proverbul: „cine stie ce este Zen, nu spune mai mult, iar cel care spune mai mult, nu stie ce este Zen”.

   Cât despre fotografie ca artă în sine, lăsând la o parte, teoriile practice destul de fixe, cred că depinde în mare parte de momentul creaţiei - click-ul, urmând ca viziunea fotografului, să fie dezvăluită privitorului. Desigur există puncte de vederi diferite - "câte bordeie, atâtea obiceie...". 

    Însă despre toate aceste concepte, concepţii şi idei, presupun că e mai corect să vorbesc în următoarele articole. Iar ca să închid frumos acest prim articol, vă dezvălui superba poezie a minunatului Adrian Păunescu,  

Părinţi în alb-negru

Fotografia lor alb-negru

Ca moştenire mi-a rămas,

Ca şi-n arhivă, o scrisoare,

Şi-n blândă, un fragment de glas.

Şi am aflat o veste bună,

Că-n lumea noastră, orice-ar fi,

Există proceduri moderne

De refăcut fotografii.

Şi pozele-şi găsesc deodată

Culorile ce le-au avut,

Recursul nostru tehnologic

Acţionează în trecut.

Aş vrea să-mi colorez părinţii,

Blocaţi în limitele reci,

Să nu rămână, prin uitare,

În alb şi negru pentru veci.

Îi duc la doctorul de poze,

Ca să le facă un consult,

Să vadă el dacă rezistă

Acestui înviaj ocult.

Şi, când începe colorarea

Eu lăcrimez şi mă închin

Şi-i smulg pe mama şi pe tata

Din cromatismu-acestui chin.

Şi poza lor din tinereţe

O rog, privind-o-n amănunt,

Să se întoarcă-n sine însăşi,

Cu ei mai bine morţi, cum sunt.

Şi, Doamne, cât erau de tineri,

Puternic - el, frumoasă - ea,

Se bălăceau în bucurie

Şi nu ştiau ce va urma.

"Zâmbiţi", li s-a cerut probabil,

Şi ce distins e cuplul lor,

El - ofiţer, ea - elegantă,

Spre-a fi zdrobiţi, ulterior.

Războaie, puşcării, coşmaruri,

Destin de două ori nedrept,

O viaţă-ntreagă, alb şi negru,

S-o colorez n-am nici un drept.

Ca de o electrocutare,

De cromatism fugind mereu,

Trăiesc blocat, în alb şi negru,

Şi, vai, din poza lor alb-negru

Eu simt c-am fost născut şi eu.